Absolvent 2022

Cursul este predestinat pentru evaluarea rezultatelor pregătirii profesionale a absolvenților calificării Asistent medical în diagnostic de laborator.

Cursul presupune pregătirea pentru evaluarea prin:

1. Probă teoretică. Testare.

2.Probă practică. Evaluarea manoperelor.

Evaluarea finală – Examenul de calificare, se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de calificare, aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Ceretării al Republicii Moldova și Planului de învățământ în vigoare la Specialitatea Obstetrică, calificarea Moașă, aprobat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Ministerul Educației, Culturii și Ceretării al Republicii Moldova.

La finalizarea programului de formare profesională inițială se desfășoară un examen complex, care va include:

  • probă scrisă (test),
  • probă practică (stațiunea Asistența medicală primară, stețiunea Îngrijiri specializate și stațiunea Regimul sanitaro-antiepidemic).



Evaluarea competențelor profesionale, solicitate absolventului la programul de formare profesională, conform Cadrului Naţional al Calificărilor din Republica Moldova, se realizează prin intermediul Examenului de calificare.

Examentul de calificare se realizează în instituția de învățământ și include două probe: proba teoretică ce constă în rezolvarea unui test în scris sau la calculator și proba practică, rezolvarea a trei sarcini practice în cadrul stațiunilor: Asistența medicală primară, Îngrijiri medicale specializate și Regimul sanitaro-antiepidemic.


Probele de evaluare din cadrul examenul de calificare au caracter complex, multidimensional şi se realizează prin:

-      Probă scrisă - evaluarea prin testare a competențelor cognitive.

-      Probă practică - evaluarea competențelor acțional - funcționale prin simularea/demonstrarea manoperelor practice obligatorii în baza sarcinilor practice în conformitate cu standardul calificării.


Examenul de calificare - evaluarea finală are caracter complex, multidimensional şi se realizează prin:

  • Probă scrisă - evaluarea prin testare.
  • Probă practică - evaluarea prin simularea/demonstrarea manoperilor practice obligatorii din standardul calificării.

Evaluarea finală – Examenul de calificare, se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de calificare, aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Ceretării al Republicii Moldova și Planului de învățământ în vigoare la Specialitatea Obstetrică, calificarea Moașă, aprobat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova și Ministerul Educației, Culturii și Ceretării al Republicii Moldova.

La finalizarea programului de formare profesională inițială se desfășoară un examen complex, care va include:

  • probă scrisă (sub forma de test),
  • probă practică (stațiunea Asistența medicală primară, stețiunea Îngrijiri specializate și stațiunea Regimul sanitaro-antiepidemic)-exersarea manoperelor practice.